Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”

Publicat
6 Iul 2016

După o istorie zbuciumată și insuficient elucidată în toate detaliile și sinuozitățile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobște sub denumirea tradițională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar și mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaștere. Ceea ce se știe sigur, atât din pisania ctitoriei, cât și din unele documente domnești, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor, la Dealul Mare”, pentru a construi acolo o biserică și că această biserică avea hramul de ziua „Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu”, adică la 8 septembrie. Este limpede că noua așezare monahală, care a luat cu vremea proporțiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.

După o istorie zbuciumată și insuficient elucidată în toate detaliile și sinuozitățile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobște sub denumirea tradițională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar și mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaștere. Ceea ce se știe sigur, atât din pisania ctitoriei, cât și din unele documente domnești, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor, la Dealul Mare”, pentru a construi acolo o biserică și că această biserică avea hramul de ziua „Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu”, adică la 8 septembrie. Este limpede că noua așezare monahală, care a luat cu vremea proporțiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.

De-a lungul existenței sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar și răutăților si neglijențelor omenești, care uneori sunt mai dăunătoare decât stihiile naturii. Pe la începutul veacului al XX-lea, când Nicolae lorga vizita mănăstirea, admirând cu evlavie frumusețea locurilor și farmecul inefabil al peisajului, marele istoric nu putea să nu deplângă, în același timp, starea jalnică în care ajunsese venerabilul așezământ monahal. Această situație s-a perpetuat până în pragul vremurilor noastre, când, mai cu seamă, construcțiile anexe, dar - în bună parte - și biserica au căzut aproape de tot în paragină.

Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredințarea IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost numit ca stareț al Mănăstirii protosinghelul Nicodim Gheorghiță. De atunci, s-a construit un corp de chilii și s-au făcut multe îmbunătățiri gospodărești. A fost construită o nouă biserică de mari dimensiuni cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” (vezi foto), care a fost realizată în stilul tradițional ștefanian. Biserica a fost pictată în tehnica „al fresco” de către maestrul Vasile Buzuloiu din București, pictarea fiind continuată de ucenicul său, Vasile Gheorghiță. Monumentala biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost sfințită la data de 8 septembrie 2008 de către IPS Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și PS Corneliu Bârlădeanul, înconjurați de un sobor de 45 de preoți și diaconi. La acest eveniment au luat parte peste 10.000 credincioși din întreaga țară.

Citește alte articole despre: Acoperământul Maicii Domnului, Manastirea Hadambu